Despre mine

Fotografia mea
Sunt o persoana careia ii place arta si tot ce tine de bunul gust. Am terminat Universiteatea de Arte din Bucuresti, sectia Conservare-Restaurare pictura pe lemn. In atelier,prefer sa-mi petrec cu mare placere orele in care pot sa creez in liniste,traiesc prin arta si asta face totul pentru un artist....aici toate visele devin realitate:) Incerc sa fac tot felul de lucruri: icoane, obiecte de decor, tablouri, mobila pictata,bijuterii, etc Tot ceea ce fac ma reprezinta si las o parte din mine in fiecare obiect. Pentru cei care doresc sa achizitioneze ceva din ceea ce gasiti pe acest blog, nu trebuie decat sa ma contactati la adresa de email: avramescu_laura1@yahoo.com , iar eu va voi da toate detaliile pe care le doriti. Deasemenea va astept si pe cealalta pagina a mea de internet: www.laura-avramescu.ro

sâmbătă, 11 decembrie 2010

scumpul meu bibi





El este Bibi sau Bibicu, cum il mai alintam noi din cand in cand. L-am gasit exact in anul cand s-a infiintat pro-tv-ul in spatele blocului, si nu avea mai mult de 3 luni. Numai ochii si coada erau de el :)). De atunci este cel mai rasfatat si mai iubit pisic. Este foarte pretentios, nu mananca decat carnita la gratar sau cruda si bobite. Ii place sa doarma in sifonier(dupa cum vedeti si in una din pozele de mai sus), se tolaneste pe canapeaua din sufragerie, sau in pat cu noi. Cand are chef ne trezeste dimineata cu labuta pe la nas, fie sa mergem la munca fie ca ii este foame. Din cauza batranetii a facut la ochi glaucom de vreo 3 ani si nu mai vede, dar s-a adaptat perfect si e la fel de jucaus.  Este cel mai scump pisic din lume, toata lumea il iubeste, intelege tot ce ii spunem si parca ar vrea sa ne spuna si el ceva, cand incepe sa miortaie si sa se frece de picioarele noastre atunci cand ii vorbim...Am uitat sa mentionez, ca este foarte atent atunci cand pictez, vine si miroase tot, se urca in bratele mele de parca ar vrea sa picteze si el. Mereu ii spun ca am impresia ca a fost si el un artist intr-o viata anterioara si parca ma aproba :))

joi, 4 noiembrie 2010

Targul European de Arta Contemporana ST-ART 2010 din Strasbourg, Franta


ST-ART (http://www.st-art.com), Targul European de Arta Contemporana din Strasbourg aflat la a XV-a editie, va avea loc in Centrul Expozitional Strasbourg din Wacken, din 26 pana in 29 noiembrie 2010, cu o avanpremiera in noaptea de joi, 25 noiembrie.

Ca in fiecare an din 2005 incoace, ST-ART isi va consolida pozitia ca targ de arta european (cu 40% galerii din strainatate) printr-un omagiu special adus Bucurestiului. Aceasta reprezinta o ocazie unica de a pune in evidenta mostenirea culturala a capitalei si de a-i trece in revista tendintele creative curente.

In premiera la acest targ va participa galeria DanaARTGallery (http://danaartgallery.ro) din Bucuresti. Vor expune lucrari de pictura Delia Orman, Valeria Diaconu, Laura Avramescu Cherciu si Daniela Zbarcea. Din portofoliul galeriei se vor regasi lucrarile mai multor artisti: Claudiu Presecan, Ioan Oratie, Iovan Eugen, Craciun Daniel, Alexandra Pasca, Alex Csiki, Cristina Tinta, Alina Manole, Andrei Calinescu si Vlad Eftenie.
ST-ART este singurul targ francez care primeste galerii din cele patru colturi ale Frantei. Multi artisti renumiti astazi au fost lansati aici, dovedind astfel impactul adevarat al descentralizarii.

Avand aproximativ 28.000 de vizitatori, ST-ART este recunoscut de mass-media drept un targ de calitate in Franta.

duminică, 17 octombrie 2010

interviu cu Laura Avramescu(alias lycurycy18) pe Breslo.ro

Am avut placerea de a acorda un interviu pentru blogul site-ului Breslo.ro. Multumesc echipei pentru onoarea acordata si puteti accesa urmatorul link pentru a-l vizualiza: http://www.breslo.ro/blog/interviu-cu-lycurycy18

luni, 30 august 2010

Targul Ilovehandmade 4-5 septembrie

O noua editie a targului Ilovehandmade se va desfasura in perioada 4-5 septembrie tot la Palatul Sutu (Universitate).Va astept cu noi modele de cutii pictate, si altfel de bijuterii handmade. Deasemenea vor fi si cateva work-shopuri cu lucru manual pentru copii.

joi, 17 iunie 2010

Bratara de picior

Pentru concursul organizat pe forumul breslo am incercat sa realizez si eu prima mea bratara de glezna:)

Sper sa va placa si sa ma votati....

marți, 4 mai 2010

Interviu pentru www.facutdemana.com

Am avut onoarea de a acorda un interviu pentru site-ul www.facutdemana.com , accesati linkul http://facutdemana.com/05/laura-avramescu-made-by-laura/ pentru a vedea despre ce este vorba.

joi, 29 aprilie 2010

Targ handmade 1 Mai Capitalist




Vino la targul ILoveHandmade, Sambata si Duminica, 1 si 2 Mai, intre orele 10.00 – 19.00.

             Te asteptam in curtea Muzeului Municipiului Bucuresti, vis-a-vis de Universitate si TNB.
            

vineri, 5 martie 2010

Gradina cu artisti


Grădina cu Artişti” este un eveniment care îşi doreşte să promoveze arta, lucrul manual şi dezvoltarea creativităţii personale prin participarea comună artişti- publicul larg la atelierele de creaţie: de pictură, grafică, olărit, ouă încondeiate, bijuterii, haine şi accesorii hand made.

Cu ocazia primăverii, anotimpul creaţiei, evenimentul “Grădina cu artişti” îşi propune să creeze un spaţiu comun, un mare atelier de lucru, unde să se întâlnească tinerii artişti români, galeriile, furnizorii de materiale şi publicul iubitor de artă.
Evenimentul vrea să aducă în atenţia publicului artele şi lucrul manual ca hooby-uri ce dezvoltă creativitatea şi imaginaţia tuturor şi care relaxează în acelaşi timp, dar şi să promoveze lucrările tinerilor artişti români (fie că este vorba de pictură, ceramică, bijuterii, haine şi accesorii hand-made).
Locatia va fi Palatul Sutu (Universitate) in perioada 20-21martie orele 11:00 si 19:00

Va astept acolo cu multe lucrusoare noi si alte surprize!